De ce nu (mai) pun poze pe facebook cu copilul meu? 

Pentru că Nu este dreptul meu Prieteni, cunoştinţe m-au întrebat de ce nu pun poze pe facebook cu copilul meu. Şi-ar dori să îl vadă, să ştie ce mai face… I-am invitat să vină să îl vadă. Suntem responsabili pentru copii noştri şi luăm toate hotărârile pentru ei până când vor avea capacitatea să o facă singuri. Dar suntem responsabili şi pentru imaginea copilului nostru. Când punem o poză pe facebook a copilului câte hotărâri luăm? Imaginea lui… Și-ar dori el acea poză pe internet? Peste 20 ani când prietenii lui vor găsi poza lui în pampers pe internet, îi va fi lui comod acest lucru? Nu cumva este o decizie pe care ar trebui să o ia el? Siguranţa lui–  fiecare poză publică a copiilor pot atrage o categorie de prădători, de care tuturor ne este groază. Faptul că este în obiceiul grădinițelor să publice pe facebook poze cu copii şi să tăguiască părinţii este o informaţie foarte preţioasă: afli programul copilului, gradinița la care merge, în grija cui se află zilnic etc. Identitatea – furtul de identitate, deoarece datele de identitate ale copilului (de exemplu data naşterii copilului poate fi folosită ca parolă) poate duce la furtul de identitate, spargerea conturilor online, etc. La noi în ţară nu cunosc cazuri, dar poate ar fi bine  învăţăm din experienţa altora… Părinţii îşi fac foarte multe griji despre cum să protejeze copii când aceştia sunt pe internet, de valul de informaţii nocive pentru ei, dar mulţi nu îşi pun problema cum îi poate afecta pe copii folosirea social media de care părinţi. Ca orice persoană un copil are drepul la propria imagine, iar aceasta o va face când va fi sufient de mare încât să aleagă care este imagine pe care vrea să o împartă cu ceilalţi și să controleze cum este spusă povestea lui. Expunerea copilului în mediul online vine cu multă responsabiliate. Dacă totuşi va hotărâţi să împărtăşiţi informaţii despre copilul dvs. încercaţi să rescpectați câteva reguli pentru siguranța sa: – nu postaţi poze cu copilul dezbrăcat sau aproape dezbrăcat, indiferent de vârstă acestuia – nu postaţi informaţii despre locaţia copilului, program etc. – aveți grijă la setări, care sunt politicile site-ului (privacy policies) – ţineţi minte că imaginile pot fi share-uite şi nu veţi mai avea control asupra lor. Odată puse pe facebook sunt publice. – dacă vreţi să povestiţi despre problemele copilului dvs. încercaţi să NU faceţi public numele lui sau alte date ce îl pot identifica Cu toţii suntem mândri de copii noştri şi cu siguranță am vrea să ţipăm cât ne ţin plămânii cât de minunaţi sunt, putem face asta şi faţă în faţă cu prietenii şi rudele, să folosim e-mail sau alte programe gen Skype, WhatsUp, etc. Pentru a ne învaţa copii respectul trebuie să începem prin a le arata respect. Să le respectăm dreptul la propria imagine, identitatea digitală, dreptul de a alege.