Partea „pozitiva” a sentimentelor „negative”
De foarte mult timp circula aceasta expresie „ emotii/sentimente negative”. Startul pentru incadrarea emotiilor si sentimentelor in negative si pozitive a fost dat cu mult timp in urma. In 1937 Napoleon Hill in cartea „ Think and Grow Rich” numea cele 7 sentimente negative care trebuie evitate pentru a avea succes in viata si cariera. Care sunt acest 7 sentimente negative in viziunea lui Napoleon Hill? Ar fi Furia, Frica, Gelozia, Lacomia, Ura, Razbunarea si Superstitia. Dar exista foarte multe carti pe aceasta tema.
Totusi aceasta expresie este atat de inradacinata incat doar la o simpla cautare pe internet apar peste 338.000 site-uri doar in limba romana. In foarte multe din aceste site-uri se vorbeste despre cat sunt de distructive aceste emotii negative si este imperativ necesar sa scapam de ele prin orice mijloc! Solutiile sunt multiple: meditatie, iertare (presupun ca acesta este o emotie pozitiva), tinute sub control, medicatie etc. Am cautat sa identific cat mai multe emotii negative in diverse articole si publicatii, am descoperit 27 astfel de sentimente care au fost incadrate de diversi autori in randul sentimenteleor negative (vezi desenul), dar aceasta lista poate fi mult mai lunga (o simpla cautare pe internet va va pune la dispozitie o bibliografie bogata).
Fiind o lista atat de lunga, am sa ma opresc la 2-3 exemple:
Frica, „Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare” acest mecanism reprezinta unul din cele mai importante mecanisme de aparare. Frica in fata unui pericol este necesara si sanatoasa, protejeaza persoana de pericole, gaseste, identifica solutii. Absenta fricii in situatii periculoase poate pune viata in pericol.
Studiile facute pe persoane care sunt incapabile sa simta frica din cauza unor probleme neurologice au aratat ca aceste persoane sunt permanent in pericol. Frica este cea care activeaza mecanismele de aparare, fara aceste mecanisme de aparare persoana se afla intr-un pericol continuu. Cazul femeii de 44 de ani, care nu poate simti frica din cauza unei boli numite Urbach–Wiethe , un caz ”fericit” al unei femei care are indepartata orice forma a acestui sentiment negativ –frica o face sa fie in pericol de moarte.
Lacomia din punctul meu de vedere , daca accept aceasta impartire intre pozitiv si negativ, ar trebui considerat prin excelenta un sentiment pozitiv. Lacomia este cea care a impins civilizatia umana catre culmile pe care se afla acum. Daca oamenii ar fi incapabili sa fie lacomi, sa isi doreasca tot mai mult si mai mult am mai avea noi in 2012 masini spre exemplu? Daca nu am fi avut aceasta lacomie pentru confort am fi putut trai foarte bine fara toata aparatura electrocasnica din fiecare casa. Nu am fi beneficiat de toate descoperirile stiintifice, nu s-ar mai fi construit locuinte, cladiri etc. Aceasta dorinta, lacomie, nevoie de mai mult este cea care impinge fiinta umana spre viitor.
Ura este asociata, echivalenta cu ostilitatea, antipatia, dusmania, aversiune etc toate aceste sentimente sunt considerate negative. Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa transformam toate aceste sentimente in iubire, acceptare, simpatie. Sa privim cu iubire pe toti cei care ne fac rau, spre exemplu un accident de masina. Primim cu acceptare vestea ca soarta a luat de langa noi o persoana iubita. Aceasta acceptare universala si iubire in orice moment, este in realitate nerealista. Ca si frica ura/antipatia este un mecanism de aparare. Protejeaza persoana in contact cu sursa unui rau. Acest tip de acceptare specific relgiei, in special cea ortodoxa „intoarce si celalalt obraz” , s-a dovedit a fi nefunctionala, pentru ca in intimitatea fiecarei persoane este dificil sa accepte complet orice. Reactiile de aversiune apar, si in functie de moment uneori ele sunt prielnice: pentru protectie de exemplu.
Orice sentiment dus la extrem devine ceva negativ. Chiar si iubirea are forme distructive. Chiar si acceptarea fara nicio critica a orice, poate avea repercursiuni negative. Starea de fericire permanenta este uneori tratat in spitale ca o faza maniacala a unei boli psihice.
Din punctul meu de vedere incadrarea in pozitiv si negativ, chiar daca multi autori considera ca nu este o impartire calitativa, a sentimentelor duce la ideea ca datoria umana este de a alerga doar dupa sentimente care sunt considerate pozitive si , asa cum sunt articole pe toate siteurile, trebuie depuse eforturi pentru inlaturarea oricarei urme de sentiemente negative. Sa ne traim viata fara mecanisme de aparare, intr-o iubire fara limite in care totul este permis pe principiul placerii. Cand aceste placeri, devin neplaceri pentru alte persoane acestea trebuie doar acceptate. Putem duce rationamentul la extrem: cu ce este mai prejos fericirea sadicului, nevoia lui de placere (toate sentimente pozitive) de fericirea oricarei alte persoane, a victimei lui in speta?
In foarte multe articole de specialitate sau nu, aceste sentimente negative nici nu mai sunt enumerate. Se porneste de la premisa ca toti oamenii stiu foarte clar care sunt aceste negative si ca trebuie evitate.
Ma uit in jur si este o adevarata intrecere pentru suprimarea tuturor emotiile care ar putea fi considerate negative, ne prefacem ca nu le simtitim, mimam o fericire, sunt indesate adanc adanc in asa fel incat persoana sa nu mai ajunga la ele.
Ce mi se pare mai ingrijorator este faptul ca si copii sunt afectati de acest tip de mentalitate, expresii de genul „n-are de ce sa iti fie frica”, „nu fi trist”, „nu fi furios!”. Totusi daca exista o situatie in care sa iti fie frica e normal sa iti fie frica! Faptul ca de mici copii sunt invatati sa nu mai simta frica, furie, ura etc nu face altceva decat sa invete le ingroape foarte adanc, sa le ignore. Frecvent intalnesc in cabinet persoane care pur si simplu nu isi pot numi sentimenetele, nu pentru ca le lipseste educatia, ci pentru ca nu le pot identifica. ..
Intr-un fel intrebarea mea este oare unde ne-am afla daca am reusi sa extirpam cu desavarsire orice forma de sentiment negativ? Raspunsul ma duce cu gandul la povestea „ Sarea in bucate”, presupun ca toti am manca doar miere si zahar…