Psihoterapia experienţială
Însuşi numele acestei terapii ne dă de înţeles că este vorba despre o psihoterapie care implică acţiune, mişcare, activitate, spre deosebire de psihoterapia tradiţională care se bazează pe vorbire.
Psihoterapia experienţială înglobează mai multe psihoterapii pe care le-a transformat în metode şi tehnici pentru a încuraja clienţii să identifice şi să abordeze problemele ascunse sau subconştiente prin activităţi, cum ar fi jocuri de rol, imagini ghidate etc. şi împreună cu clientul analizează şi restructurează , deblochează şi activează resurse, ajută clientul să–şi regăsească sensul şi propria valoare, să vindece traume, să integreze experienţe.
Psihoterapia experienţială se adaptează la client, încercând prin orice metodă creativă să ajute clientul aflat în dificulate să se descoperă pe sine şi sărestructureze. Astfel de metode sunt: postură, ritm, mişcare şi dans, improvizaţie meloritmică şi sonoră a expresiei creatoare vizuale – plastică, grafică, modelaj, colaj; improvizaţia creatoare constructivă bazată pe valoarea proiectivă a elementelor naturale – scoici, pietre, cristale, lut, scoarţă de copac, frunze, ramuri, seminţe etc.; improvizaţie metaforică şi narativă (verbală) cu şi fără suport proiectiv – fractali, creaţie foto, expresie plastică, sonoră saucorporală, obiecte investite simbolic,etc.; scenariul şi jocul simbolic, construcţia de măşti şi lucrul terapeutic cu măşti şi marionete, etc.
Unul dintre multele avantaje ale terapiei experienţială este faptul că experienţele şi activităţile care formează nucleul procesului oferă oportunităţi pentru terapeut pentru a observa clienţii în situaţii în care aceștia nu sunt axaţi pe terapia în sine.
De exemplu, în cadrul unei şedinţe de psihoterapie prin improvizaţie creatoare (colaj, grafică etc) clientul va fi probabil axat pe completarea unei sarcini atribuite şi va fi mult mai probabil să lase garda jos decât ar fi în timpul unei sesiuni de terapie individuală sau grup tradiţional .
Aşa cum scrie şi pe sitetul Societăţii de Psihoterapie Experențială din România, această psihoterapie are “consonanțe şi interferenţe teoretice cu terapia analitică şi alte terapii psihodinamice, terapia gestalt, terapiile creative de grup, P.N.L., logoterapia, terapia transgeneratională şi psihogenealogică, unele abordări transpersonale şi meditative, alte terapii experiențiale (de ex. terapia narativă de familie, terapia focusată emoţional a lui Leslie Greenberg, psihodramă moreniană, psihoterapia contextual-modulară a lui Francis Macnab, terapia centrată pe trauma).”
Psihoterapia experențială pentru mine a avut un rol deosebit, deoarece m-a ajută într-un mod delicat şi neinvaziv să mă descopăr şi să dezvolt resurse care altfel ar fi trecut neobservate. Astfel, am experimentat de-a lungul timpului diferite tehnici şi metode care m-au ajutat atât la nivel personal cât şi în cabinet.
Această psihoterapie este utilă în cazurile în care persoanele au defense majoare, cărora le este foarte dificil să vorbească, prin tehnicile creative mecanismele de apărare sunt folosite în favoarea clientului ajutându-l să restructureze sau să transforme experienţe de viaţă.
Deşi împrumută tehnici şi din psihanaliză, în general, în această metodă, specialiştii sunt mai axaţi pe acţiune şi uneorii clienţii simt nevoia să vorbească mai mult. Un alt dezavantaj al metodei este că uneori se confundă cu terapiile alternative. În general, mai ales la noi în ţară, psihoterapeuţii experențialişti au o abordare mai spirituală a vieţii, sunt deschişi la nou şi la tot ce este spiritual. Prin urmare, sunt colegi care au o abordare mai creştin ortodoxă sau alţii mai mult în zona budistă, de exemplu, yoga, meditaţii etc. În fapt, acestea ţin de personalitatea psihoterapeutului şi de credinţele acestuia, dar este important ca un psihoterapeut să fie cât mai deschis, să aibă cunoştinţe despre valorile şi credinţele clientului, fără a le impune pe ale sale.
Psihoterapeut Cristina Enescu