Relația de cuplu- o tranzacție
- Pentru domni: Acest articol este despre contracte, conține termeni de specialitate.
- Pentru doamne: Acest articol este despre relații, conține termeni de specialitate.
- Pentru amândoi: Acest articol este despre toate cele nespuse, ascunse sub termeni de specialitate.
La început este iubirea, apoi contractul social- căsătoria. În acest contract părțile au drepturi și obligații, iar nerespectarea lor duce la încălcarea contractului și, uneori, la rezilierea sau încetarea lui. În acest contract iubirea este cea tranzacționată: cine dă mai mult, cine primește mai puțin, calitatea și cantitatea sunt negociate până se ajunge la un punct comun satisfăcător, alteori partenerii contractuali fac compromisuri dureroase pentru a păstra contractul activ.
Într-un cuplu ipotetic, în care fiecare își îndeplinește obligațiile nu ar trebui să existe nemulțumiri și ei ar trebui să fie fericiți.
El: Muncesc mult, am făcut eforturi foarte mari pentru voi (sotie și copii) pentru a vă oferi tot confortul necesar unei vieți liniștite, vin acasă în fiecare zi, te ajut la curățenie și cu copiii etc
Ea: Îngrijesc casa și familia, mă ocup de binele emoțional și fizic al tuturor, muncesc mult la serviciu și acasă.
Amândoi respectă contractul, cu toate acestea nu este suficient.
Fiecare spune: ce îmi oferi tu nu este destul, nu mă ajuți destul, nu faci suficient, nu îmi oferi destul timp și atenție, am nevoie de mai mult,
Celălalt răspunde: fac tot ce pot și mult peste, sunt obosit(ă) de cât fac. De ce nu este destul? „Ar trebui să fim fericiți, avem totul: familie, bani, carieră etc”
AVEM: familie, proprietăți, bunuri, emoții, nevoi, dorințe. AVEM. Dragostea, iubirea, relația, devin un bun, un obiect – daca vreți să-l numim așa, face parte din tranzacție acum, daca păstram metafora: iubirea, alături de casă, masă și copii, devine obiectul contractului numit căsnicie/parteneriat/cuplu.
În anumite situații terapeuții de cuplu devin mediatori în (re)negocierea contractului, astfel partenerii contractuali identifică și stabilesc noi reguli, noi strategii, pentru a prelungi contractul. Când partenerii suferă că nu este destul ce oferă celălalt, din punctul meu de vedere, nu vorbim despre cantitatea și calitatea actului de iubire, ci despre iubire în sine.
Într-o societate bazată pe consum, iubirea a evoluat și este acum produsul timpurilor sale. În momentul în care cerem mai multe acte de iubire, în forma lor de obiect, de posesie, de lucru, primim în cadrul contractului ceea ce cerem, totul devine cuantificabil, dar nu suficient.
„Cum e posibil să faci tot ce am cerut, dar tot să mă simt neiubit(ă)? ” Iubirea este despre conexiune, despre apropiere, despre Prezență, despre A Fi în relație, nu despre A AVEA o relație. Iubirea adultă este despre vulnerabilitate și despre încrederea că partenerul este și va fi acolo, „mă pot lăsa pe tine”.
Noi râvnim contactul, apropierea, conexiunea, iar acel „nu e destul, nu e suficient” de fapt reprezintă nevoia noastră de apropiere, nevoia unei iubiri sigure.