Tehnici pentru a face faţă stresului
Fiecare avem stiluri diferite de a face faţă stresului și evident că metoda cea mai bună este aceea de a identifica sursa stresului şi de a o elimina, dar uneori acest lucru nu este posibil.
Ce putem face atunci când evitarea agentului stresor nu este posibilă sau când nu putem ieşi dintr-o situaţie problematică doar prin a spune NU?
Conştientizarea. Recunoaşterea semnelor şi simptomelor este foarte importantă, mai ales când stresul poate genera atacuri de panică sau anxietate.
O dată conştientizate simptomele putem încerca câteva exerciţii simple.
Exerciţiile de Respiraţie sunt recunoscute pentru eficienţa lor. Un exerciţiu simplu de respiraţie găsiţi aici.
Exprimarea emoţiilor puternice într-o manieră benefică. Se spune că e bine să lăsăm toate emoţiile să iasă, dar uneori toată această ventilare a emoţiilor nu face altceva decât să le sporească şi să le dea amploare. Ne ajută să vorbim cu prietenii despre ce ni se întâmplă, dar fără a lăsa emoţiile să iasă în forma lor primară (urlat, țipat, plâns până la epuizare), iar acest gen de manifestare uneori nu este constructivă.
Schimbă perspectiva – o schimbarea a modului în care privim stresul ne poate ajuta. În loc să privim o prezentare, de exemplu, ca fiind un factor de stress, putem schimba perspectiva şi să o considerăm o oportunitate.
Studiile pe această temă au arătat că transformarea stresului în ceva pozitiv a avut efecte benefice, a fost corelat cu nivel scăzut al cortizolului , un hormon asociat cu răspunsul la stres. Reacţiile fiziologice la stres s-au schimbat atunci când oamenii au început să considere stresul ca fiind ceva pozitiv.
Acceptă ceea ce nu poate fi schimbat. Uneori o situaţie este aşa cum este şi nu putem păcăli mintea că este altceva. Prin urmare, cel mai bine este să o acceptăm aşa cum este. Acest lucru nu înseamnă că e bine sau că trebuie să o ignorăm, dar nici că trebuie să renunţăm. Pur şi simplu acceptăm realitatea ca situaţie în care suntem, fără a consuma efort inutil să schimbăm o situaţie ce, poate, momentan nu poate fi schimbată.
Găseşte-ţi ceva de făcut, dar nu prea mult. Când avem ce face, mintea nu mai rătăceşte alimentând astfel stresul. Sunt necesare uneori activităţi care distrag atenţia de la un stress. Când nu avem ocupaţii mintea tinde să rătăcească alimentând astfel anxietăţile, astfel e util să avem activităţi care ne fac plăcere, dar care nu alimentează stresul.
Ce facem cu gândurile care nu ne dau pace? Acele griji, acele gânduri legate de toate problemele care nu le-am rezolvat de genul “ am stins lumina? O să reuşească x proiect? “ sau alte gânduri obsesive legate de viitor.
Gândurile acestea obsesive care nu ne dau pace, care ne afectează concentrarea zilnică, putem încerca să le gestionăm oferindu-le un timp numai pentru ele. În momentul în care apar grijile pot spune “mă voi gândi la aceste lucruri la ora x pentru 30 de minute” . O altă metodă este accea de la le scrie. Le putem da şi un spaţiu în paginile unui jurnal, unde să lăsăm toate aceste gânduri nedorite să îşi ocupe un timp şi un spaţiu fără a fi date la o parte, ci recunoscute şi acceptate. Cu cât încercam mai mult să evităm gândurile acestea nedorite, obsesive, cu atât capătă mai multe putere.
Relaxarea. Să găsim situaţii, exerciţii care ne ajută să ne relaxăm. Un exerciţiu foarte simplu este acela de a ne concentra pe fiecare grup de muşchi în parte, să îi încordăm şi apoi să îi relaxăm. Acest exerciţiu diminuează tensiunile din corp.
Sportul. Oricât de mult am încerca să-l evităm şi oricât de mult v-aţi săturat să citiţi despre beneficiile sportului, realitatea este ca sportul are foarte multe beneficii şi merităm să ne facem un pic de timp pentru a face sport.
Somnul. Somnul poate avea ca efect insomnia, iar dacă aveţi probleme legate de somn încercaţi să abordaţi mai întâi acest simptom.
Psih. Cristina Enescu
One thought on “Tehnici pentru a face faţă stresului”