Draga mea prietenă mămică,
Cu toate ne dorim copii fericiți, sănătoși, puternici etc. Avem speranțe, vise și așteptări de la ei, ne ocupăm de sănătatea lor fizică, și așa ar trebui să facem și cu sănătatea lor emoțională. Știu că faci toate aceste eforturi pentru copilul tău, dar poate aceste câteva idei te vor ghida.
Expunerea la frustrare duce la o dezvoltare emoțională mai bună, mai sănătoasă a copilului.
Este normal să ne dorim să ne protejăm copiii de emoții neplăcute. Dar, prin limitarea expunerii la frustrarea adecvată vârstei, descurajăm dezvoltarea perseverenței, a încrederii în sine și a capacității de a face față evenimentelor inconfortabile.
Copiii cu toleranță mai mare la frustrare sunt mai fericiți și au mai mult succes. Ei înțeleg că lucrurile nu sunt întotdeauna ușoare și plăcute și reușesc să găsească mecanisme de a gestiona sănătos frustrarea și de a-i face față.
Cum construim toleranța la frustrare:
Empatia în tot acest proces este esențială. Așa cum te vei raporta tu la frustrarea copilului așa se va raporta și el mai târziu la propria frustrare. Învață-l să fie empatic și bun cu el însuși.
Stai. Așteaptă. Observă. Nu sări să îl salvezi sau să îl ajuți imediat. Ai răbdare și încredere în copilul tău.
De exemplu: Încearcă să facă o activitate dar nu are răbdare, va cere să îi oferiți soluția, dar acest lucru îi face un mare deserviciu pe termen lung.
Încurajează exprimarea emoțiilor. Râsul și plânsul sunt normale. Într-adevăr este neplăcut să vedem copilul plângând, dar acest lucru ține mai mult de noi decât de el. Copilul are nevoie să fie însoțit, respectat și ascultat. Când încercăm cu orice preț să-l oprim din plâns este vorba despre capacitatea noastră de a face față la astfel de sentimente, nu de a copilului.
Ce putem face î
n exemplul de mai sus: „
Observ că îți este greu… Vrei să faci acest joc mai repede? Plângi că este greu… Cred că vei reuși , mai încearcă… Sunt aici cu tine! Dacă vrei poți lua o pauză și să încerci mai târziu…”
Copiii trebuie să știe că emoțiile sănătoase sunt normale și acceptabile. Sentimentele nu sunt înfricoșătoare.
Lasă-l să experimenteze consecințele alegerilor sale.
De exemplu: aveți în familie , să zicem, o regulă: mâncați doar la masă. Dar copilul tău de 3 – 4 ani, dorește să mănânce oriunde în casă numai la masă nu. Ce poți face? În primul rând îl informezi: „La noi în casă se mănâncă doar la masă, dacă dorești să mănânci te rog să te așezi la masă.” Copilul începe să plângă, să țipe pentru că își dorește să mănânce fix pe canapeaua cea nouă. Practic are de ales între a mânca la masa sau a nu mânca deloc sau mai târziu. Ce putem face? “Îți dorești să mănânci acolo, deși noi mâncăm la masă. Ești furios/supărat că nu îți permit să mergi acolo să mănânci. Te aștept/stau cu tine până ce te vei calma și putem merge să mâncăm” Și așa vei face, îl vei aștepta cu calm, poate îl mângâi dacă îți permite, până se va liniști și veți merge să mâncați.
Stabilește limite și ține-te de ele. Copiii au nevoie de NU . Limitele dau siguranță, creează repere. Nu, nu are nevoie de o jucărie când mergeți să cumpărați pâine. Nu, la încă un episod de desene animate. Nu, la încă o porție de ciocolată.
Copiii au nevoie de limite și au nevoie de noi, de părinți, să avem un control ferm asupra acestor limite. Este datoria lor să încerce să depășească aceste limite și este datoria noastră să le menținem, pentru siguranța lor fizică și emoțională.
Fii model. Tu cum reacționezi când ești frustrat? Pe mine are ocazia să mă vadă ori de câte ori sunt frustrată, uneori verbalizez : “off ce mă deranjează chestia asta că nu merge! Am să mai încerc” , sau “ Încerc mai târziu, acum nu mai am răbdare!”
Copii noștri sunt mereu pe fază, absorb toate informațiile din mediul lor. Ochișorii lor văd tot, urechilor captează tot. Știi despre ce vorbesc. Așa că arată-i cum gestionezi tu frustrarea.
Învață-l să se calmeze. Dacă ești supărată, furioasă, arată-i ce faci tu. Inspiră și numără până la 10. Sau respire adânc și expiră, de câteva ori. Sau ce alt exercițiu de calmare ai tu și funcționează pentru tine.
Lasă-l să aștepte. Nu trebuie să îi faci pe plac în secunda asta, fix în momentul în care cere ceva, lasă-l să aștepte.
“ – Vreau suc!”
“- Termin de spălat această farfurie și îți voi pune suc” Așa va învăța răbdarea și respectul pentru celălalt, dar și pentru sine.
Ajută-l să învețe sentimentele și să și le recunoască. Cel mai ușor facem acest lucru prin oglindire, îi verbalizezi ce simte. Faptul că poate vorbi despre ce simte îl ajută să recapete controlul asupra emoțiilor sale.
Ai încredere în capacitatea lui de a-și gestiona emoțiile și că poate face față. Acest lucru nu se confundă cu lăsatul să plângă singur să se “descarce” sau cu pusul etichetei că are “o criză”, ci îi facem cunoscută disponibilitatea noastră și faptul că suntem acolo, așteptam si că e normal să avem aceste sentimente când lucrurile nu se întâmplă fix așa cum vrem noi și când vrem noi.
Pe scurt:
Oglindește: Văd că ești frustrat/supărat/enervat. Jucăria nu funcționează bine.
Așteaptă: Lasă-l să spună ce are de spus sau să plângă cât are de plâns.
Soluții: dă-i timp înainte de a-i sări în ajutor. Ai nevoie de… pauză? … Să mai încerci o dată? … De ajutor? Ajutorul este ultima soluție oferită.
